Miercurea-Ciuc, Harghita
Iancu de Hunedoara,Nr. 8

ISU Harghita – locul III la etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă

În perioada 26 – 28 iulie 2017, pe Stadionul Municipal din Odorheiu-Secuiesc și la sediul Detașamentului de pompieri Odorheiu-Secuiesc, s-a desfăşurat etapa a III-a, Zonală, a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.

Vineri, 28 iulie 2017, s-a încheiat etapa a III-a, Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat echipele inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Sibiu, Braşov, Mureş, Covasna şi Harghita. Câştigătorii acestei etape se pot califica în finala naţională a concursului, dacă timpii lor vor fi încadraţi în primele zece pe ţară.

Echipajele participante au avut de parcurs probele: ,,Scara de fereastră", ,,Pista cu obstacole pe 100 m", ,,Ştafeta 4×100 m" şi ,,Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă", prin care şi-au demonstrat valoarea pregătirii şi a capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă. După parcurgerea acestor probe, clasamentul final a fost următorul:

La proba ,,Scara de fereastră":

Individual:
I. Plutonier major Radu Virgil – ISU Sibiu;
II. Plt. major Drăgulescu Sergiu - ISU Sibiu;
III. Plt. major Megheşan Valentin – ISU Mureş.
Pe echipe:
I. ISU Sibiu;
II. ISU Mureş;
III. ISU Harghita.
La proba ,,Pista cu obstacole pe 100 m":
Individual:
I. Plt. maj. Căluțiu Ioan – ISU Sibiu;
II. Plt. maj. Doltea Gabriel – ISU Harghita;
III. Plt.maj. Botezan Teodor - ISU Mureş.
Pe echipe:
I. ISU Sibiu;
II. ISU Braşov;
III. ISU Harghita.
La proba ,,Ştafeta 4×100 m":
I. ISU Mureş;
II. ISU Harghita;
III. ISU Braşov.
La proba ,,Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă":
I. ISU Sibiu;
II. ISU Mureş;
III. ISUCovasna.
CLASAMENTUL GENERAL s-a prezentat astfel:
Locul I - ISU SIBIU;
Locul II - ISU Mureş;
Locul III - ISU Harghita;
Locul IV - ISU Braşov;
Locul V - ISU Covasna.

Comanda I.S.U.,,Oltul" Harghita şi arbitrul general desemnat din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (Lt.col. Maghiar Alin) au felicitat participanţii pentru buna pregătire, efortul depus, rezultatele obținute şi fair-play-ul de care au dat dovadă în aceste zile.

Salvatorii harghiteni au reușit să obțină medaliile de bronz la clasamentul general și la probele ,,Scara de fereastră" şi ,,Pista cu obstacole pe 100 m" şi medalia de argint la proba ,,Ştafeta 4×100 m". Totodată, plt.maj. Doltea Gabriel a câştigat medalia de argint la proba individuală ,,Pista cu obstacole pe 100m".

Echipa ISU ,,Oltul" Harghita a avut următoarea componență: Doltea Gabriel Cătălin, Farcaş Andrei, Rofel Marius, Cantea Dan Marian, Bodor Gabriel, Katona Zsolt, Bogdan Marius Călin, Ujică Adrian Ovidiu, Frâncu Adrian şi Hilohe Răzvan Valentin; Șef de lot: Maxim Teodor; Antrenor: Sandor Zsolt.

Concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă se organizează în fiecare an, în perioada iunie - septembrie, şi au ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. Probele de concurs sunt identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor.

Această competiție are un mare scop, acela de a dezvolta și perfecționa aptitudinile și deprinderile specifice meseriei de pompieri, calități care sunt necesare îndeplinirii misiunilor specifice. Pe lângă activitățile zilnice de gestionare a situațiilor de urgență, acest eveniment aduce un plus în pregătirea pompierilor militari prin spiritul de echipă și competitivitate.

                                               COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Categorie: