INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „OLTUL” AL JUDEȚULUI HARGHITA

25 de intervenţii în situaţii de urgenţă au fost desfăşurate de pompierii militari harghiteni, în ultimele 3 zile, iar acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea de prim ajutor unui număr de 24 persoane adulte şi un copil. Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei de ieri a avut loc în jurul orei 10:50, în comuna Satu Mare, pe D.N. 13/A, în cazul unui eveniment rutier, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei paciente cu contuzii la nivelul umărului stâng şi toracelui posterior, ulterior aceasta fiind preluată şi transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Răspunsul la urgenţele medicale a fost asigurat prin intermediul celor 5 echipaje de pompieri şi paramedici SMURD de la nivel judeţean, astfel: S.M.U.R.D. Miercurea-Ciuc – 6 intervenţii; S.M.U.R.D. Gheorgheni – 4 intervenţii; S.M.U.R.D. Topliţa – 4 intervenţii; S.M.U.R.D. Corbu – 2 intervenţii, iar S.M.U.R.D. Odorheiu-Secuiesc – 9 intervenţii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a trei accidente rutiere, 12 intervenţii au fost pentru acordarea primului ajutor în cazul unor traumatisme, dintre care trei pe pârtiile de schi din staţiuni și 10 în cazul unor afecțiuni medicale asistate de echipajele SMURD.

                                                                                                          COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE